500.000 de români sunt actualmente înregistrați oficial în Spania, țară unde aceștia au preferat să își mute viața cotidiană. Evident, cifrele neoficiale sunt chiar aproape triple! La Dinamo însă, lucrurile stau invers. Juniorul Mihai Marțolea (17 ani) și-a lăsat părinții la Gijon pentru a juca în „Ștefan cel Mare”.
Aici începe povestea lui Radu Mihai Marțolea, care acum doi ani a plecat de la Gijon, locul unde este stabilită familia lui, pentru a învăța fotbal la echipa „câinilor roșii”. Motivul? „Bunicul meu și tatăl meu sunt dinamoviști. La fel și eu. Dinamo este, pentru mine, tot ceea ce știu în materie de fotbal românesc”, ne-a explicat tânărul junior, ajuns acum la 17 ani.
Rahova, mai tare decât vila din Gijon
Cu aceste lucruri în gând, Radu le-a explicat în urmă cu doar câțiva ani părinților săi că vrea să plece de la Academia de Fotbal din Gijon, unde era legitimat, pentru a se stabili în București, ca să joace pentru formația din „Ștefan cel Mare”. Evident, familia nici nu a vrut să audă de așa ceva. Numai că puștiul n-a dat înapoi. Și a dat vila cu două etaje din Gijon pe apartamentul bunicii sale din cartierul Rahova. Apoi, jucătorul cu dublă cetățenie, română și spaniolă, s-a legitimat la echipa profesorului Sorin Popescu.
La 15 ani se antrena cu Dinamo II
Loc unde a progresat în timp record. Pentru că, la 15 ani, atacantul era chemat constant de către Cornel Țălnar la antrenamentele „satelitului” Dinamo II. Și nu în calitate de spectator! „Tânțarul” a fost plăcut impresionat de atașamentul juniorului său pentru echipă, așa că s-a decis să-l ajute. Și la finalul ședințelor lucra separat cu acesta, învățându-l ce trebuie să execute ca să ajungă fotbalist la seniorii lui Dinamo. Exact motivul pentru care Radu Marțolea consideră că România este acum mai importantă decât Spania.
Exemplele Alexe și Torje
Radu Mihai Marțolea este extrem de ferm în momentul în care trebuie să explice care sunt modelele sale din actuala echipă a lui Dinamo. „Marius Alexe și Gabi Torje. Pentru că au plecat de jos și au muncit ca să ajungă unde sunt”, dezvăluie fotbalistul. Atacantul preferat al juniorului este Florin Bratu, dintr-un alt motiv simplu: „Este sobru și serios. Și eficient!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER